cand dorm ei doi.

Cand dorm -pentru ca abia dorm- ei doi se tin in brate de departe, de la marginea patului, de pe salteaua aproape bolnava de-atata vis si-atatea accente si-atatea vocale si multe zgomote plimbarete, de-atatea clipe de liniste, de-atâtea dorinte nedorite inca si neajutorate, de-atata neputinta si-atata dormit talpi in talpi. "Acolo e locul meu."
Eu am dormit toata viata la margine. De obicei peretele ma cauta si mereu ma acuza ca sunt de negasit. Mi se strecoara-n suflet, in spate, ma roaga ca un copil care-si cere portia de ciocolata, sa nu las pe nimeni in locul tau. E ca si cum intrusi in marime naturala, intruşi cu nume de campuri inflorite, cu colti de zambile, se amesteca in legatura ta cu peretele, in visele noastre, in partea ta de pat.
De obicei, ei doi, mananca capsuni cu ceapa verde in fiecare miercuri dimineata de primvara. Cam tot a treia zi.
Singura, aproape hotarata, mananca capsunele cu gandurile sprijinite de cana cu oi nebune, plina cu capuccino si laptic, care-a crescut peste locul de la perete.

Cand eu dorm, inca sunt in stare sa ma gandesc la tine.