dichis.

A sarutat-o cu dichis. Pe un neasteptate asteptat. Asa...cu un biscuite cu scortisoara, cu o cireasa coapta, cu niste suc de portocale, cu o panza topita verde, cu un nasuc de clovn si cu un bulevard plin de flori. Asa o saruta el. Cu tot ce putea. Cu toata forta, toata nebunia, toata inteligenta, toata educatia, toata proasta-crestere, toti anii care-i lipseau de-acasa, dragostea pe care o simtea fata de parul ei, fata de unghiile ei, fata de visarea in care cadea cateodata cand el o intreba ce sunt crevasele sau unde e situat ficatul.
Asa o saruta. Cu tot entuziasmul studentilor de la medicina care aveau lucrari practice , cu structuri metalice, cu baxuri de Coca-Cola, cu iaurturi dietetice, cu nasturi mari si gri, cu buze uscate, cu ochi vii si cu febra mare, cu toata nesimtirea calatorilor din metrou, cu intersectiile goale la care visa, cu mainile care le lipseau cersetorilor si cu cartile pe care le citisera impreuna toate vanzatoarele librariilor de pe Bulevardul Victoriei.
Cu dichis o saruta. Cu tot ce ii trebuie ei, cu tot ce ii poate da el, cu nocturne de Chopin si cu copii din carnea lor, cu haine scumpe, cu prosoape de bucatarie si busuioc, cu mancarea picanta, cu iarba de Pasti, cu cantecele vechi si cu zgomotul masinilor la 5 dimineata cand se trezeste sa vada daca e invelita bine.
Se lasa sarutata cu dichis.