E 23:04. 08 august 2010. distanta de un buton. click si toata mesageria stearsa. deja telefonul meu ajunsese in culmea frustrarii, si a mesajelor chiar. simt ca sterg bucati de viata. inima-mi neintacta (thanks to you and your stupid "mod de lucru - facem treaba"). singura mea certitudine sufleteasca e ion. si singura certitudine a vietii mele e Dumnezeu, dragostea si harul Lui nemarginit. ma dor strigatele si fiecare mesaj care se sterge. fiecare balaur. dar macar, macar o data in viata fac si eu un lucru (care desi ma sfasie) e bun. e deosebit de bun. dureros de bun.
i'm singing myself to sleep. but just because i'm losing, doesn't mean i'm lost. right? that's what they say..
sterg dovezi palpabile. care m-ar fi ajutat la proiectul meu despre tine.
sterg bucati din memoria mea afectiva, pentru ca nu-ti meriti locul.
te sterg de pe harta lumii mele.
te sterg..
Tehnologia m-a invatat ca desi haul uitarii a inghitit o amintire, fie placuta sau neplacuta, aceasta se poate dezgropa si reinrama, inotand in cenusiul LCD-urilor.
ReplyDeleteIn urma cu 20 de ani timpul se masura in ore si distanta in pasi, acum, timpul se masoara in milisecunde iar distanta in clik-uri. Asta ma face sa cred ca suntem din ce in ce mai departe de dulceata trecutului decat de asprimea viitorului.
Poate "delete" va face parte din formula de salut a viitorului.
ar fi bine sa putem delet-a anumite ganduri si amintiri, ca ele sa nu mai aiba nicio importanta si influenta in viata noastra, in personalitatea noastra. dar daca stam sa ne gandim, omul nu e altceva decat o multime de experiente. de amintiri. de sperante si vise. Dumnezeu a ales un mod sensibil de compozitie pentru om.
ReplyDelete