Despre parul meu se scrie de secole. Inainte, inainte sa fiu cine sunt in clipa in care iti scriu, pe vremea cand parul meu se culca pe alte perne si se trezea incurcat in alte flori uscate, s-au scris teorii despre noi doi, despre cum ne-am cunoscut si nu ne-am mai cunoscut, despre cum am renuntat sa ne mai cunoastem si-apoi ne-am cunoscut din nou. Pe peretii de atunci parul meu se desena singur, ba in culori, ba in sticulte mici de coniac, incurcat in ochii, urechile si visele tale. Eu il indepartam, el se repezea in ochii tai, tu ma priveai fara sa recunosti. Despre parul meu s-au scris tratate. Si tu le-ai citit pe toate. Despre piramide, istorii si religii, raze de soare si nervi neinvestigati inca, oameni cocosati si curaj idiot, literatura si Charles Dickens - prietenul tau candva-, arte indoite si dictionare de agronomie, poezie si ecuatii. Toate despre parul meu. Nu despre mine. Nu despre imposibil si imparati chinezi. Despre parul meu si despre peretii pe care se actualizau fire subtiri in ochii tai. Nu, nu despre mine. Despre parul meu. Traiam in India. Tu erai undeva in Mediterana. Si m-am tuns.