Prezentul mai mult ca perfect.

Am asociat mereu mai-mult-ca-perfectul unui timp trecut, in care actiunile avusesera loc inainte de a se povesti despre ele, la timpul trecut… adica un timp deja indepartat… o actiune deja incheiata… Le datorez profesorilor mei de limba romana si de limba franceza buna stapanire a conjugarii mai-mult-ca-perfectului… si colegilor de scoala, momentele de distractie nepasatoare pe seama mai-mult-ca-perfectului – intotdeauna la trecut – deci cui ii MAI pasa, oricum?
Mi s-a intamplat apoi sa ma intereseze viitorul mai-mult-ca-perfect si am invatat lectiile creativitatii si ale pragmatismului, deopotriva.
Nu demult, m-a frapat ceva foarte tare, intr-o conversatie “superficiala” – cineva mi-a amintit o stare – “nostalgia”… ceva ce uitasem sa traiesc… dupa abandonarea trecutului mai-mult-ca-perfect … si descoperirea “minunatului”, “miraculosului” viitor mai-mult-ca-perfect! Si cum ar mai putea trai cineva nostalgia, intr-o proiectie a unui viitor continuu?
… Si apoi… INSIGHT-UL: PREZENTUL ESTE TOT CEEA CE AVEM. Asa cum stiti si voi, fericirea traita nu accepta decat verbe conjugate la timpul prezent… Din fericire, prezentul este noul meu mai-mult-ca-perfect…