Plantasem in barba lui cateva randuri de morcovi si-un alun stramb care sa se scuture cand alerga grabit cu pasul strengarului. Alunele curgeau dupa el si oamenii credeau ca-i cad din gura, c-a ramas fara dinti sau ca toate intentiile si gandurile bune i se prefaceau in alune salbatice, neprajite si nesarate. Urmarit de umbre neinchipuite si de ceasuri mecanice stricate caror li se inventau cuci imperecheati. ascunsi si ei, ca si razorul de flori de tei, in chipul lui speriat. Barbosul se ascundea pe dupa colturi ca sa nu fie prins. Furase rochia direct de pe manechinul viu si fugise cu ea in lumea larga, convins fiind ca va gasi o metoda sa si-o fixeze-n barba si sa n-o mai piarda nicicand. Tot ce era acolo era al lui. Ceapa, alunele, cuvintele care se scursesera din gura ei în ultima clipa..