Dimineata ma trezesc povesti somnambule pierdute in praful din biblioteca. Tipa si ma-ntreaba mereu, pe acelasi ton de carnaval, ce culoare are ziua in care m-am născut. De stea-le spun.
Nu-mi amintesc cum trece ziua, dar seara, inainte ca tu sa adormi, ma prefac ca citesc trei pagini de jurnal, cu litere incalcite si pline de dor, litere nerabdatoare imbatate inca de atingerea mainilor tale si-apoi raman asa, cu ochii catre bufnita inflorata de pe peretele din stanga. N-are nume.
Ravioli si smochinele sunt mancarurile preferate ale cuiva. Altii nici macar nu stiu ce gust au. Cati oameni poarta sosete la ora asta? Cati oameni beau ceai negru cu mult lapte si miere? Cati dorm egzact in aceeasi pozitie ca si mine? Cineva se spala pe maini. Cati oameni m-au iubit?
Dimineata povestile agitate ma trezesc din nou ca pe un ostas lenes. Tu esti de mult in picioare, in pijamaua ta, langa cana ta, cu povestile si pleoapele tale.
La mai putin de un an lumina de momentul in care te-ai nascut mirosea a rozmarin. Eu eram, în tabloul acela de pe vremea cand nu ajunsesem inca, sfioasa si cocheta, aproape la fel de cocheta ca diminetile tale.
Paradoxal, cum nu m-as fi gândit, soarele a fost inventat iarna.
La mai putin de un an lumina de momentul in care te-ai nascut mirosea a rozmarin. Eu eram, în tabloul acela de pe vremea cand nu ajunsesem inca, sfioasa si cocheta, aproape la fel de cocheta ca diminetile tale.
Paradoxal, cum nu m-as fi gândit, soarele a fost inventat iarna.
No comments:
Post a Comment